Profesorul perfect

Numere de concurs și pașapoarte

Am avut ocazia sa fiu Steward intr-o competitie internationala de sărituri obstacole pentru prima data intr-o echipa care a avut-o drept lider pe R.

Nivelul meu de experienta si expertiza in meseria de steward erau ale unui incepator. În primele ore din prima zi R. a prins câteva oportunități sa îmi adreseze întrebări despre reguli, metode, detalii tehnice ( înălțimi, lungimi, dispuneri relative), cum procedez în cazul x sau y și altele asemenea. La unele am răspuns corect, altele m-au depășit în mod evident și am răspuns ca nu știu exact dar știu ca pot îndeplini rolul de Steward cu succes dacă aplic după principii simple: siguranța în beneficiul bunăstării calului și bunul simt.   R. a zâmbit aprobator și ne-a prezentat organizarea activităților împărțite pe om și pe zile.

Echipele erau foarte echilibrat organizate; noi, bobocii eram încadrați de cei cu mai multa experienta sau, atunci când eram singuri într-o activitate, aceasta nu prezenta risc de erori care sa afecteze buna desfășurare a concursului.

Pe măsură ce probele se desfășurau, R. facea astfel încât noi, începătorii, sa fim expuși din ce în ce mai mult, fără însă a creste riscul de erori. O abordare despre care cu toții am citit în cărți dar în practica căreia ne-am dat cu capul de pereți în nenumărate rânduri.

Am fost extrem de mândră  de mine când am fost de una singura în teren, deoarece știam ca R. este prin preajma dar nu îi simțeam prezenta pentru ca nu era nevoie. Ne-a dat fiecaruia autonomia sa ne îndeplinim rolurile. În mai puțin de trei zile, R. a reușit sa ma conduca în statutul meu de Steward intr-un concurs internațional de la zero la autonomie. Mai e mult până departe, sigur, dar temelia a fost deja construită, conține o mare concentrație de încredere și era exact ceea ce îmi trebuia mie la momentul respectiv. Am făcut totul perfect? Cu siguranță ca nu!

R. a ales însă ca la sesiunea de feedback sa îmi povestească despre un gest de corecție asupra unui obstacol pe care eu l-am făcut exact în momentul în care cineva din turnul juriului solicita cu o oarecare agitație în voce exact ceea ce făceam eu pe teren, numai ca în limba romana, pe o stație care nu era la mine ci la R. Un detaliu important: R. vorbeste foarte puțin limba romana, mai mult contextual, dar cunoaste o mare parte din termenii specifici sportului ecvestru.

În ordine cronologica, lucrurile s-au desfășurat astfel: un calaret a abordat un obstacol din terenul de încalzire și a doborât bara cea mai de sus care a aterizat pe sol perfect paralel cu obstacolul, în spatele acestuia, la 1m de aceasta. Stop cadru! Cineva care s-ar fi uitat în teren la acest moment, fără sa fi văzut secventa sariturii, ar fi remarcat o dispunere complet neregulamentara și periculoasă a unui obstacol de încalzire. Aceasta este imaginea pe care un membru al juriului a văzut-o și asupra careia vocea sa a trădat o ușoară agitatie. La rândul meu, am remarcat întâmplarea și rezultatul și am ridicat chiar eu bara. Ceea ce R. a auzit și văzut a fost: agitație, multe vorbe spuse repede în limba romana, eu ridicand o bara și apoi o confirmare din partea juriului care concluziona „ok”. R. a făcut următorul rezumat „echipa mea de Stewards se descurca!” și a ales sa îmi spună acesta concluzie în cadrul sesiunii de feedback.

Ne-am amuzat teribil de mult și in același timp planificarea și organizarea au fost la ordinea zilei, într-o abordare foarte relaxata dar extrem de responsabila. Au fost 4 zile de canicula însă la un moment dat R. a făcut cu noi simularea situației în care începe să plouă în mijlocul unei probe, deci in perioada în care terenul de încălzire este cel mai aglomerat. Unui privitor extern, acest exercițiu i-ar fi părut ceva care sa umple timpul sau sa țină echipa ocupată … Ghiciți ce? Ploaia reala și-a făcut simțită prezenta câteva ore mai târziu, exact pe durata probei cu cei mai multi participanți. Tranziția de la terenul descoperit la cel acoperit a fost făcută atât de repede încât echipa de Stewards avea hainele complet uscate. Totul datorită simulării care ne-a permis fiecăruia sa știm ce trebuie sa luam, de unde și care e drumul cel mai scurt intre punctele de parcurs.

În raport cu rolul sau de Chief Steward, R. si-a adaptat comportamentul la situația concreta de la acel concurs. Deși a vegheat îndeaproape la respectarea regulilor nu a avut nici măcar un moment în care sa facă exces de zel sau abuz de statutul ei care i-ar fi permis din punct de vedere administrativ sa emita o serie de pretenții justificate deși sensibil nepotrivite cu realitatea din teren. Un comportament rar și încântător totodată.

Pe durata celor câteva zile în care am lucrat în subordinea lui R. am trăit experienta practica a lucrului cu profesorul perfect care și-a îndeplinit maiestuos rolul principal de lider de echipa și a vegheat la respectarea regulilor. Nu a făcut nici-o presupunere despre oameni sau competentele lor, situații sau întâmplări, a adresat foarte multe întrebări, a organizat echipa și rolurile astfel încât cei care doreau sa învețe puteau sa o facă, a petrecut enorm de mult timp explicând diverse lucruri (unele de baza), a făcut loc performantei și a acordat 100% încredere, în mod real, coechipierilor sai. Atunci când a comunicat o decizie a explicat-o. Nu a ezitat să solicite schimbări acolo unde era necesar.

Am fost impresionată să găsesc pe terenul de sport un om care să exemplifice atât de elegant comportamente despre care multi dintre cei care lucrează intre patru pereți se plâng ca „sunt greu de aplicat la noi în firma”, „la noi nu merge asa”, „la noi e altfel”. La R. au funcționat, cu o echipa nouă, compusă pentru un singur eveniment, în condiții departe de a fi ” ideale”, din prima!

Mulțumesc, R, pentru aceasta experienta foarte educativa, în care ai contribuit enorm la creșterea increderii mele în potențialul meu.

Sper sa ne revedem curând!