Tech School
Context & Nevoi
Organizație multinațională, reprezentând divizia tehnică a unei structuri din domeniul financiar, se afla într-o etapă de dezvoltare accelerată, din care a decurs firesc nevoia de noi specialiști. Provocator, într-o piață în care profilele de candidați căutate sunt rare, scumpe sau o combinatie a acestora. Nevoia de a atrage și reține candidații potriviți, intersectată cu dorința de a dezvolta brandul de angajator a avut ca rezultat un Tech School cu durata de 3 luni.
După câteva ediții realizate prin mijloace proprii, clientul ni s-a adresat pentru redesign, actualizare, dezvoltare și pregătirea pentru scalare.
Proiect
Prin redesign am creat pentru 35 de participanți, un Tech School care a simulat viața reală de business, din toate punctele de vedere: lucru individual, lucru în echipe, perioade de învățare și integrare, etape de livrare a rezultatelor și prezentare a acestora, momente de evaluare a performantelor, conversatii 1-1 sau de grup, cu și despre rezultatele obținute.
Am operat o serie de modificări asupra procesului de selecție, a modalității de organizare a învățării și în modul cum a fost gestionată comunicarea cu participanții. Am automatizat o serie de activități, am digitalizat o parte, am migrat pe alte canale o alta.
Rezultate
La finalul Tech School, 77% dintre participanți au fost profile potrivite.
Beneficiari direcți: Studenți, Absolvenți, Persoane aflate în etapă de reconversie profesională
Durata totală: 5 luni, dintre care 3 luni efectiv de Tech School
Subiecte: Tehnic: Java, Javascript, HTML/CSS, Angular și React (90% din durata programului) – asigurate prin parteneriat cu Mobile Academy.
Soft skills: Managementul Energiei (denumit clasic – Managementul Timpului) și Abilități de Prezentare (10% din durata de predare/învățare)
În paralel, participanții au realizat o serie de proiecte de echipă, pentru care au beneficiat de asistența unui mentor.
Alte proiecte dezvoltate pentru același client: Program de reconversie profesională pentru angajații existenți – Java, 6 luni.