Istorie și nu numai: Orizonturi și Marele roman al matematicii

Am citit, în această ordine, Marele roman al matematicii de Mickaël Launay și Orizonturi de James Poskett la mai bine de un an distanță. Chiar și la un asemenea interval, Orizonturi mi-a trezit în minte ceva din senzațiile pe care le-am trăit cu ocazia lecturii Marelui roman al matematicii.

Pe mine istoria a avut darul să mă nelămurească. În mare parte, asta se datorează relativei mele incapacități să mă poziționez în timp fără alte repere, cum ar fi spațiul (orașul, adresa, continentul) sau contextul (ce altceva s-a mai întâmplat atunci sau acolo sau prin preajmă).

Bunica paternă mi-a spus multe povești, de exemplu, despre Zizi Lambrino. Le-am considerat exact asta, povești, până când am ajuns să o reîntâlnesc pe Zizi și alții în lecțiile de istorie. Am realizat încă de pe atunci că istoria are o problemă (mare)– depinde foarte mult de cine o spune.

Dacă vreți să vă doară capul un pic, luați un eveniment istoric mare și îndepărtat, dar nu mai mult de 1000 de ani. Căutați ce au scris despre perioada în care a avut loc evenimentul (- câțiva ani + câțiva ani) istorici provenind din culturi diferite și dacă se poate, exact din părțile implicate. Lectură plăcută!

Și dacă această variație nu e suficientă, istoria mai are încă o problemă, cel puțin la fel de mare – este utilizată, ca orice colecție de povești, pentru a defini identități: individuale, regionale, culturale etc.

Acestea nu sunt singurele dificultăți asociate studiului istoriei și nu sunt strict problemele istoriei. Toate acestea țin de modul cum gândim noi oamenii, cum ne atașăm de firele narative care ne plac (emoții! ) sau cele care ne validează (pre)concepțiile.

Tocmai de aceea, toate acesta sunt motive bune să dedicăm ceva timp lecturii unor cărți precum Orizonturi sau Marele roman al matematicii.

Mie mi-a făcut plăcere să le citesc, sunt bine scrise și bine traduse (felicitări editurii Trei!).