Spun asta doar pentru că te iubesc – Deborah Tannen

Am primit această carte cadou de Crăciun de la o colegă pe care dincolo că o apreciez ca profesionist, om și mamă, o și am ca reper atunci când vine vorba despre a menține atenția mea și a grupurilor cu care lucrez asupra obiectivului. Mulțumesc Alina pentru exemplele pe care mi le oferi!

Mi-a luat mult timp să parcurg cartea pentru că nu este neapărat o lectură simplă ci mai degrabă o combinație între analiză directă și meta-analiză a unor alte materiale. Partea bună e că e un material riguros documentat, partea mai puțin bună este că redă o cantitate de conversații mult prea mare pentru gustul meu.

Ce vreau să spun cu asta? Dacă vă bate gândul să vă apucați să citiți aceasta carte, să vă pregătiți cu răbdare și ceva de scris, ca să puteți lua notițe.

Schema de bază pe care o discută în detaliu autoarea este o matrice cu două axe: control (de la egalitate la ierarhie) și conectare (de la apropiere la distanță).

Mi-a plăcut faptul că demonstrează din aproape în aproape modul cum tiparele conversaționale se infiltrează peste tot, în toate tipurile de interacțiuni pe care le avem cu ceilalți.

Am extras și următoarele elementele, care mi-au atras atenția pentru că m-am întâlnit cu ele și în lucrul cu participanții cei mai tineri de la cursurile pe care le susțin și cu părinții lor.

”Nimic nu poate schimba trecutul, spunem noi adesea.[…] Pe de altă parte, ca să preluăm exprimarea unui istoric, prezentul este tot timpul la fel – trecutul este cel care se schimbă în mod continuu. Noi putem schimba trecutul prin faptul că modificăm interpretarea pe care i-o dăm. Iar aceasta reîncadrare (reframing) poate schimba inclusiv efectele trecutului”

Percepția nu doar bate realitatea ci chiar o definește, pe toată axa timpului – atât în raport cu trecutul (fapt la care se referă textul de mai sus) cât și în raport cu viitorul (acolo fiind vorba despre așteptări).

”Diferențele de la nivelul stilului conversațional sunt mereu relative, și niciodată absolute. Acestea nu țin de faptul că unii oameni sunt vorbitori mai iuți, iar alții vorbesc mai rar, ci de cât de rapid sau de rar vorbește cineva față de alții din aceeași conversație. Aceeași persoană poate fi un buldozer într-o conversație și incapabilă să spună un cuvânt într-alta.”

Dacă mai adăugăm peste această relativitate și înclinația noastră de a ne lua pe noi înșine ca reper, găsim rețeta perfectă pentru a sta drept și a judeca strâmb.

”Atunci când părinții își cresc copii într-o regiune diferită de aceea în care ei au crescut, părinții și copii pot avea concepții diferite legate de modurile politicoase și adecvate de a vorbi. Părinții iau ca de la sine înțelese normele învățate în copilăria lor. Din moment ce stilul conversațional este invizibil, copii vor ajunge să judece caracterele părinților, și nu stilul lor.”

Putem adăuga aici și reciproca – părinții judecă uneori caracterul copiilor și nu stilul conversațional, care, colac peste pupăză, acum este influențat și de www, prin social media.  Și dacă este să fim riguroși, trebuie să mai adăugam și încă o generație – cea a bunicilor. Aceia dintre voi care interacționați cu toate acestea stiți cum arată rezultatul la nivel de conversație.

Dacă vă găsiți rezerva de răbdare necesară, „Spun asta doar pentru că te iubesc” e o carte ce merită citită.