-
apr. 20 2022 Este bine și util să ne jucăm, la orice vârstă
de Garbiela Gârjoabă
Ne raportăm la ideea de joacă, cu precădere, când vorbim despre copilărie. O perioadă bine determinată în trecut, în care jucăriile și jocurile ne-au arătat lumea. Odată ajunși adulți, ne însușim calificativul de ”responsabili” și uităm că jocul este parte integrantă din procesele de învățate, că jocurile ne țin împreună, ne formează, ne
-
feb. 22 2022 School mai mult decât Tech
Înainte să fim tech, suntem cu toții soft. Oricât de profesioniști am fi, oricât de conectați cu domeniile inovative și cu dezvoltarea tehnologiei, dacă nu avem ceea ce numim soft skills, ratăm o experiență completă a statutului de profesionist. Cererea de formări tehnice este foarte mare, în timp ce în practică este nevoie si de
-
feb. 12 2022 Zâmbetul lui
Vasile Coliban este de meserie stomatolog, practică escalada și eu l-am întâlnit în manej. Lista motivelor pentru care am ales să îi propun acest interviu lui Vasile este cam la fel de lungă ca interviul în sine, astfel că am să vi-l povestesc doar pe cel mai important, iar apoi vă invit și pe voi
-
aug. 01 2017 Educatia asistata de cai – mic ghid
In activitatile educationale in care sunt implicati cai, acestia au un rol activ de facilitator care intervine in dinamica evenimentului.
Caii de la Potcoava sunt socializati atat intre ei cat si cu oamenii, zilnic. Noi le acordam incredere completa si primim acelasi lucru din partea lor. Interactiunile noastre cu ei au ca obiectiv cresterea increderii lor
-
ian. 27 2016 Usa cu maner pe o singura parte
Bunul simt al designului dicteaza ca usile obisnuite sa aiba doua manere, cate unul pe fiecare parte. Exista desigur exceptii, precum usile pe care se circula intr-un singur sens sau usile rotative, sau usile care pur si simplu nu au manere. Dincolo de acestea, mai exista o exceptie, o usa cu un maner pe oContinuă lectura