Este bine și util să ne jucăm, la orice vârstă

de Garbiela Gârjoabă

Ne raportăm la ideea de joacă, cu precădere, când vorbim despre copilărie. O perioadă bine determinată în trecut, în care jucăriile și jocurile ne-au arătat lumea. Odată ajunși adulți, ne însușim calificativul de ”responsabili” și uităm că jocul este parte integrantă din procesele de învățate, că jocurile ne țin împreună, ne formează, ne bucură. Este deja știută importanța jocului la copii și cât de multe lucruri învață și deprind cu ajutorul jucăriilor și al jocului. De cele mai multe ori, însă, jucăriile ajung să fie o provocare, prin numărul lor din ce în ce mai mare, fară să le considerăm utile. Formele, culorile, texturile, toate se învață cu ajutorul jucăriilor și al stării de joacă. De asemenea, o sumedenie de deprinderi indispensabile evoluției, le deprindem tot prin joc – găsirea de soluții, raportarea la nou, formarea de echipă, luarea deciziilor, bucuria reușitei etc.

Tinând cont de aceste aspecte, psihologii au ajuns la concluzia că pentru se putea juca, un adult are nevoie de energia copilului interior. Fie că sărim un șotron desenat pe o alee în parc, fie că ne jucăm cu cel mic, mintea noastră își aduce aminte de cum eram atunci când eram copii și cât de mult ne plăcea să ne jucăm. Aici intră în scenă cea mai cea dintre energiile pe care le avem: energia copilului din noi. ”Ceea ce numim energia copilului este acel instinct, acea determinare, nelimitată, care ne face capabili să găsim soluții pentru orice situație. Atunci când suntem mici, orice ni se pare posibil, pentru că energia creatoare a inocenței este un izvor nesecat de soluții, pentru orice opreliște exista o portiță de succes”, spune psihologul Alexandru Bușilă.

Psihologii au petrecut decenii studiind rolul jocului și efectul acestuia asupra oamenilor de toate vârstele. Prin cercetările lor au ajuns la concluzia că lipsa jocului poate duce la stări de agresiune, depresie, productivitate redusă, relații eșuate.  Evident că nu este neapărat vorba despre întoarcerea la păpuși sau mașinuțe, deși ideea de joc este una foarte personală și avem în jurul nostru exemple de oameni maturi care colecționează mașinuțe sau păpuși deosebite.  Revenind, psihologii recomandă asumarea clară a unui interval de timp și a unor convenții de joc, în care cei mai mari se pot simți confortabil, dând util, în mintea copiilor. A continua să ne jucăm și ”a da în mintea copiilor” ne înlesnește starea de creativitate și, deci,  accesul la găsirea de soluții potrivite.  A accepta provocările jocului – de cele mai multe ori venite din partea celor mici sau a trainerilor de la un curs sau altul, ne țin antrenați pentru a face față situațiilor complet noi, minimizând șansele de a rămâne blocați și fără reacție în diverse contexte de viață.

Recent am avut ocazia să particip că trainer asistent la un program de dezvoltare a abilităților tehnice, care a avut și câteva module de soft skills. Pentru a deprinde abilitățile de a construi o prezentare și de a o susține în fața unui public, coordonatorul trainingului a folosit ca metodă de învățare și jocul, pentru a spori starea de confort și creativitatea participanților. Le-a creat un context de învățare pe roluri, care i-a dus pe cursanți la multe momente de ”AHA!” pentru că presiunea efectivă a învățării nu a existat. Asimilarea cunoștințelor și punerea lor în practică, deși au imitat un context real de business, au fost puse făcute apelând la elemente de joc și joacă.

Un alt exemplu este cel în care participăm la un team building. Dincolo de partea amuzantă și de unele libertăți pe care ni le permitem pentru că nu suntem într-un context de birou, sudarea echipei prin participarea la activități de joacă și găsirea de soluții imediate sunt avantaje al ieșirilor cu colegii.

Provocarea provocărilor este, pentru mine, un puștan crețofolin de 12 ani, care îmi face escape room la el acasă. Felul în care a reușit, de fiecare dată să mă provoace prin sarcinile de joc și felul în care mi-a pus mintea la contribuție pentru a termina jocul, m-au fascinat. Copilul este mereu mulțumit că are un partener de joacă, iar eu învăț, de fiecare dată, ceva nou.

Jocul ne învață să fim prezenți și să ne bucurăm de energia copilului din noi, indiferent de vârstă. Un exemplu sunt părinții și bunicii care acceptă să se joace, care stau prin preajma copiilor și intră în convențiile lor de joc. Așa lăsăm minunata energie a copilului din noi să își manifeste, în permanență, creativitatea.