Veșnic începători
Veșnic începători este tipul de carte care merită citită în familie. În special dacă există copii în acea familie, fie în segmentul 14-21 ani, fie mai în vârstă. La noi s-a întâmplat ca părinții să fie în segmentul 70+ și copii în segmentul 40+. Următoarea generație practica experimentarea în mode natural, așa că pentru moment nu citește cartea.
Este acel tip de carte care pare ceva dar este altceva, mai util. Poate pentru că autorul a decis să fie mai degrabă onest decât atractiv.
”Nu este o carte despre ”cum să faci”, ci una despre ”de ce să faci””
Argumente pro
Mi-a plăcut și o recomand în primul rând pentru că personal trăiesc acest demers continuu de a încerca experiențe de învățare cu durate variabile. Listez aici pentu exemplificare: tirul cu arcul care a condus la echitație care a condus la educația ghidată de cai, teatrul de improvizație sau jocul de Go.
Apoi, lista argumentelor continuă cu:
– promovează învățarea continuă și acest subiect chiar ar merita mai multă promovare.
– vorbește despre transferul pe orizontală care este mult mai indirect decât credeam, dar asta nu înseamnă că nu există
– detaliile despre cum trăiește un adult procesul de dobândire a unor noi competențe (mai ales partea legată de ego)
Notițe
Autorul acordă un spațiu generos detaliilor (fără să devină academic) despre curba de învățare sub formă de U. Și cred că e important ca adulți să ne aducem aminte de ea. În raport cu copii (în special cu cei mici) se scrie și se vorbește despre regresie, despre adulți părem uneori să omitem deliberat subiectul. Oare de ce?
În plus, zic eu că ar fi util, ca noi adulții, să înțelegem că viața noastră este un șir de U-uri, chit că le înțelegem noi ca atare sau nu.
Câteva exemple în care aveți șanse mari să vă regăsiți – fiecare trecere și etapa de viață reprezintă un nou capăt de U: plecăm din casa părintească, ne căsătorim, avem copii, moare un apropiat, adoptăm un animal de companie, ne mutăm din oraș/țară etc.
Din text transpare, fără a fi neapărat subiect de sine stătător explicit, diferența dintre paradigmele pe care le abordăm în raport cu vârsta ”elevului” (cuvânt ales de mine). De notat și modificat.
La începutul călătoriei care implică noi competențe, așteptările celui care învață și ale celor din jurul său (exclusiv instructorii) sunt un factor de motivație sau demotivație. Cel mai adesea acestea sunt nerealiste.
Apoi intervine primul salt de competență (atenție la ego!) și prima depresiune pe curba U (spre nefericirea învățăcelului).
Tom Vanderbilt subliniază:
”Sa faci bine un lucru nu este același cu a învăța.”
„… o execuție slaba nu însemna o învățare slaba.”
Deși este o carte despre începuturi, autorul nu se rezumă doar la primele etape din procesul de învățare. El face, ocazional, referire, și la etapele mai avansate. “Unul dintre lucrurile pe care oamenii le învață pe masura ce devin mai abili este sa profite de ceea ce le oferă gratuit natura.” mi-a spus Richard Magill, specialist în aptitudinile motorii. ”Competenta, observa marele maestru de șah Jonathan Note Rowson, însemna să nu mai faci greșeli familiare.”
Structura
Dacă vă hotărâți să o citiți, ar trebui să știți că pe alocuri ori traducerea a transformat sensul unor paragrafe, ori scrierea originală a beneficiat de prea mult entuziasm în detrimentul structurii. Asta nu schimbă cu nimic viabilitatea conceptelor sau faptul că autorul și-a alocat timp să testeze unele din ipotezele sale de lucru cu specialiști.